OTILIA 👌
Bun găsit, dragilor și bine ați revenit pe blogul nostru. Mă numesc Otilia și în cadrul lecției de astăzi vom aborda valența verbului în limba română.
Pentru început, aș vrea să ne reamintim împreună ce înseamnă acest concept și la ce se referă de fapt.
Valența este un termen prin care se precizează numarul de conexiuni pe care verbul le poate lega cu celelalte părți de vorbire existente într-un enunț. Cu alte cuvinte, prin valență se înțelege posibilitatea combinatorie a verbului, disponibilitatea acestuia de a contracta relații sintactice.
Pentru a demonstra acest lucru, ar fi utile pentru voi niște exemple. Astfel, mai jos am surprins câteva dintre posibilitățile combinatorii ale verbului:
1. V + N à cunoaște adevărul
2. V + Adj. à devine interesantă
3. V + Adv. à locuiește departe
4. V + Conj. à trebuie să...
5. V + Prep. à constă în...
6. V + Interj. à a ajuns vai de el
Din aceste exemple reiese faptul că verbele manifestă disponibilitatea de a se combina cu fiecare dintre categoriile N, Adj., Adv., Prep., Conj., Interj.
În funcție de numărul valențelor ( conexiunilor) pe care le poate actualiza un verb, se poate realiza o subcategorizare a acestora. Distingem, astfel, patru tipuri de verbe:
1. zerovalente ( fără nicio conexiune). În această clasă intră verbele impersonale de tipul ninge, plouă, tună, fulgeră, se întunecă, etc.
În cazul acestor verbe, grila de valențe este următoarea: [Ǿ + V], adică subiect vid (întrucât verbele sunt impersonale) și verb.
2. monovalente ( cu o singură conexiune). În acest caz, verbul leagă o singură conexiune, și anume cu subiectul.
Ion aleargă. à Cineva aleargă.
Maria merge. à Cineva merge.
În cazul acestor enunțuri, grila de valențe este următoarea : [ SN + V], adică Subiect în Nominativ și verb.
3. bivalente ( cu două conexiuni). În acest caz, verbul leagă două conexiuni, și anume cu subiectul și cu obiectul direct.
Ion mănâncă tort. à Cineva mănâncă ceva.
Maria aruncă piatra. à Cineva aruncă ceva.
Ana învață poezia. à Cineva învață ceva.
În cazul acestor enunțuri, grila de valențe este următoarea: [ SN + V + Od Ac.], adică Subiect în Nominativ, verb și obiectul direct în Acuzativ.
4. trivalente (cu trei conexiuni). În acest caz, verbul leagă trei conexiuni, și anume cu subiectul, obiectul direct și obiectul indirect.
Maria a dat bomboane colegilor. à Cineva a dat ceva cuiva.
Ion a dat flori profesorilor. à Cineva a dat ceva cuiva.
Ana a cumpărat cadouri prietenilor. à Cineva a cumpărat ceva cuiva.
În cazul acestor enunțuri, grila de valențe este următoarea:[ SN + V + Od Ac. + Oi D] adică Subiect în Nominativ, verb, obiect direct în Acuzativ și obiect indirect în Dativ.
În ceea ce privește valența verbului a fi, există patru situații, și anume:
1. atunci când a fi este verb copulativ, personal à verb bivalent
[ NN + V + Adj.] à Cineva este cumva: El este deștept.
[ NN + V + NN] à Cineva este ceva: El este medic.
2. atunci când a fi este verb predicativ, personal, cu sensul de a exista, a se afla à verb monovalent
[ NN + V] à Vântul există.
3. atunci când a fi este verb copulativ, impersonal à verb monovalent
[V + Adv.] à E bine/ rău.
E greu/ușor.
4. atunci când a fi este verb predicativ, impersonal, cu sensul de a se întâmpla à verb monovalent
[ V + Conj. să ( Prop. Conj.] à Era să cadă.
Era să se întâmple.
Există și situații în care Obiectul direct din propoziție este înlocuit de o altă propoziție:
-a ști/ a cunoaște – verb bivalent
1. [ NN + V + NAc.] à Eu știu poezia. à Cineva știe ceva.
2. [ NN + V + Conj. să/că/dacă (P)] à Eu știu să citesc.
Eu știu că filmul e interesant.
Eu știu dacă mai vine cineva.
-a putea – verb bivalent
1. [ NN + V + Od] à Cineva poate ceva.
2. [NN + V + Conj. să (P)] à Eu pot să citesc.
-a ghici
1. [ NN + V + NAc.] à Eu ghicesc rărspunsul. à Cineva ghicește ceva.
2. [ Ǿ + V + Vinf.] à Nu poate ghici dacă mai vine cineva.
[ Ǿ + V+ Conj. dacă (P)] à Ghici dacă mai vine cineva.
-a se purta/ a se comporta
1. [ NN + V + Adv.] à El se poartă/ se comportă frumos. à Cineva se poartă/ se comportă cumva.
2. [ Ǿ + V+ Adv.] à Nu se purta/ nu se comporta rău..
DE LA TEORIE LA PRACTICĂ ...
Identificați verbele din următoarele enunțuri, stabiliți dacă acestea sunt zerovalente, monovalente, bivalente sau trivalente și realizați grila de valențe, după modelul dat.
MODEL: Ion învață poezia.
învață- verb bivalent à Cineva învață ceva.
[ SN + V + Od Ac.] – Subiect în Nominativ, verb și Obiect direct în Acuzativ.
1. Maria a cumpărat cărți.
2. Ana învată versurile.
3. Ioana a dat invitații colegilor.
4. Plouă.
5. El poate să înțeleagă situația.
6. Ion este profesor.
7. Copilul se poartă frumos.
8. El este educat.
9. Ea știe să citească.
10. Era să cadă.
11. Ana a ghicit răspunsul.
12. Camelia poate să numere până la zece.
13. Fetița este deșteaptă.
14. Ion mi-a trimis o scrisoare.
15. Vine ploaia.
16. Ana mănâncă o prăjitură.
17. Eu știu că filmul e interesant.
18. Am înțeles cerința.
19. Bogdan a înțeles textul.
20. Roxana cunoaște adevărul.
21. Ninge.
22. E ușor.
23. Ion a cumpărat flori mamei.
24. Ana recită poezia.
25. Roxana aleargă.
26. El a încurcat cadourile.
27. Tună.
28. El spală vasele.
29. Ioana a dat vestea colegilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu